Patronul spiritual al bisericii este Preasfânta Inimă a lui Isus.
Se sărbătorește în prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului si Sângelui lui Isus Cristos. Fiind o zi lucrătoare, participarea credincioșilor este îngreunată de necesitatea prezenței la locul de muncă. Din acest motiv, Romano-Catolicii din Elisabetin sărbătoresc împreună patronul spiritual al bisericii în a treia duminică, după Rusalii.
Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, devoțiunea primei Vineri din lună, așezarea la loc de cinste a icoanei cu Inima Mântuitorului sunt practici îndrăgite de mulți credincioși si confirmate de autoritatea supremă a Bisericii; ele își au originea în viziunile unei călugărițe din congregația vizitandinelor, congregație întemeiată de Sfântul Francisc de Sales și pusă sub semnul Vizitei Maicii Domnului la verișoara sa Elisabeta.
Această călugăriță se numea Margareta Maria Alacoque (1647-1690). Pe când se ruga înaintea Preasfântului Sacrament, într-o zi din luna iunie a anului 1675, Mântuitorul Isus i-a apărut cu inima ieșită afară din piept, arzând ca un cuptor încins de flăcări, și i-a spus:
Privește la această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruțat nimic și s-a jertfit cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port. Drept recunoștință, din partea celor mai mulți oameni nu primesc decât nerecunoștință, prin lipsa lor de respect si prin sacrilegiile ce le săvârșesc, prin răceala si disprețul față de prezența mea în taina sfântă a Euharistiei… Pentru aceasta îți cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului și Sângelui meu (Joia Verde) să fie dedicată cinstirii Inimii mele, prin primirea Sfintei Împărtășanii și îndeplinirea unui act de reparare a ofenselor aduse onoarei mele, adeseori rănită de purtarea nedemna față de Preasfântul Sacrament al altarului. Îți promit că Inima mea va revărsa din belșug darurile iubirii sale divine asupra tuturor acelora care îmi vor aduce această cinstire și vor căuta ca și alții să facă acest lucru.
În timpul altor extaze și viziuni, Mântuitorul Isus i-a arătat Margaretei Maria că va acorda haruri mari și celor care vor face actul de reparație si vor primi Sfânta Împărtășanie în prima vineri din fiecare lună, precum și tuturor celor care în diferite feluri vor aduce o cinstire deosebită Inimii Sale Preasfinte. Inima lui Isus este izvor de îndurare pentru toți.
Sărbătoarea Sfintei Inimi are 150 de ani: a fost extinsă de Papa Pius al IX-lea la toată Biserica în 1856, dar spiritualitatea Inimii lui Isus este veche de când creștinismul.